Activităţile cartografice şi geodezice habsburgice în Vechea Românie

Traducerea din engleză de Florin Iosub.

Introducere

În cea de-a doua jumătate a secolului al-XVII-lea graniţele Imperiului Habsburgic au atins extinderea maximă în flancul de est al Balcanilor. Urmare a unei serii de războaie cu Imperiul Otoman, aceştia au cucerit Bucovina, au încorporat Transilvania, iar frontierele au fost fixate de-a lungul Dunării, între Banat şi viitoarea Serbie. Teritoriile situate în imediata apropiere a granițelor au fost considerate drept regiuni de interes pentru imperiu.

În acea perioadă, ştiinţa militară a progresat rapid în ceea ce priveşte topografia şi cartografia. Începând cu faimosul studiu al lui Cassini în Franţa, din prima parte a secolului, toate puterile Europei au început propriile activităţi de cartografiere. Imperiul Habsburgic s-a remarcat prin cartarea celui mai întins teritoriu în cadrul Primei Ridicări Topografice. Aceasta a acoperit vechiul imperiu Austriac, teritoriul Ceh, Galiţia şi Bucovina, Ungaria, Croaţia, Transilvania şi chiar teritoriile joase austriece (ce reprezintă acum teritoriul aproximativ al Belgiei). Este mai puţin cunoscut faptul că aceste ridicări au acoperit şi o fâşie din Vechea Românie, de-a lungul graniţelor habsburgice cu Transilvania (Krettschmer şi al., 2004).

Cincizeci de ani mai târziu, forţa Imperiului Otoman a slăbit în Oltenia, Muntenia şi Moldova (denumite în continuare Principatele Dunărene sau Vechea Românie). Regiunea a oferit căi de acces armatei ruse cu câteva ocazii, cea mai cunoscută dintre acestea a fost la intervenţia în cadrul revoluţiei din Ungaria, din 1849, când o parte din armata rusă a intervenit dinspre Principatele Dunărene. Când Rusia a ocupat teritoriul în 1853, tensiunea ruso-turcă a condus la declanşarea războiului din Crimeea. În timpul acestui război, Austria şi-a forţat aliatul anterior, Rusia, să renunţe la acestă ocupaţie şi armatele austriece au ocupat teritoriul între 1854 şi conferinţa de la Paris, cînd s-a semnat pacea ce a pus capăt războiului din Crimeea. Serviciul topografic al armatei habsburgice a realizat ridicări topografice complete în Valahia (Oltenia şi Muntenia) şi în partea de nord a Dobrogei. Această ridicare a reprezentat prima triangulaţie geodezică sistematică din România. Câţiva ani mai tarziu, colonelul Alexandru Ioan Cuza a unit principatele, formând România modernă, care şi-a câştigat independenţa deplină faţă de turci şi de ruşi la conferinţa de la Berlin (1878). Începând cu acest moment, România şi-a întocmit propria bază cartografică (Dragomir, 1975; Osachi-Costache, 2000; Mugnier, 2001), utilizând şi rezultatele măsurătorilor habsburgice. În acelaşi timp austriecii (viitoarea monarhie austro-ungară) au întocmit o serie de aşa numite “hărţi grad” (foi de hartă cu extindere de un grad în ambele direcţii) bazându-se pe propriile lor ridicări efectuate în Imperiul Habsburgic, Valahia şi partea balcanică a Turciei. Lucrările serviciului geodezic al armatei habsburgice, precum şi rezultatele acestora, au fost utilizate ulterior în cercetările cartografice româneşti.

“Prima Ridicare Topografică” a armatei habsburgice în Principatele Dunărene (1783-86)

Prima ridicare topografică efectuată de armata Imperiului Habsburgic (denumită și “Josefinische Landesaufnahme”, după numele împăratului Joseph) a avut loc în perioada 1769-1786. Pe baza acestor ridicări au fost executate foi de hartă la scara 1:28 800. Hărţile pot fi mozaicate, dar nu au o bază geodezică reală (Hofstätter, 1989; Timár et al., 2007). Planșele au dimensiune fixă, de 9600 × 6400 stânjeni vienezi (18207 × 12135 m).

În jurul graniţelor transilvănene ale Imperiului Habsburgic, o fâşie lată de 20-50 km din Vechea Românie a fost cartografiată în timpul acestei campanii, într-un sistem local, independent de alte părţi ale imperiului (Figura 1).

Figura 1. Harta lucrărilor “Primei Ridicări Topografice” în Principatele Dunarene.

Oraşe ca Piatra Nemţ (Figura 2) sau rama de sud a Carpaţilor, la limita acestora cu zonele mai joase (Figura 3), sunt figurate cu o acurateţe ridicată pentru acea perioadă.

Figura 2. Harta detaliată a oraşului Piatra Neamț (Prima Ridicare Topografică a Imperiului Habsburgic).

Figura 3. Harta detaliată în jurul Mănăstirii Cozia (la nord de Râmnicu Vâlcea; Prima Ridicare Topografică a Imperiului Habsburgic) .

Chiar dacă ridicarea nu a avut o bază geodezică reală, există o metodă potrivită pentru georeferenţierea foilor de hartă. Astfel, se poate realiza un mozaic care să conţină toate foile de hartă şi se poate presupune că zona are o proiecţie reală, chiar şi una necunoscută. Prin urmare, se pot defini puncte de control (Ground Control Points) pentru care se identifică coordonatele imagine (mozaic) şi, spre exemplu, coordonatele Stereo 70, iar apoi se foloseşte o transformare matematică (polinom pătratic) pentru a “potrivi” imaginea cu coordonatele proiectate. Dacă ipoteza cu existenţa unei proiecţii reale ar fi corectă, erorile ar fi mici, deoarece formula polinomului pătratic asociază toate punctele cu coordonate în proiecţiile reale cu o eroare mică. În cazul zonei din veche Românie, cartate în cadrul Primei Ridicări Topografice, erorile au fost destul de mari, în comparaţie cu hărţile moderne: de la câteva sute de metri la 3 kilometri (la extremităţi). Foile individuale de hartă pot fi totusi poziționate local o acurateţe mai ridicată, utilizând doar un punct de control pentru fiecare foaie de hartă şi deplasând-o, fără a o roti, spre poziţia corectă (Timár et al., 2007).

Rețeaua de triangulaţie a Valahiei şi a nordului Dobrogei (1855-57)

Aşa cum s-a precizat şi în Introducere, ocupaţia austriacă din Principatele Dunărene a oferit oportunitatea Institutului Militar Geografic Vienez al armatei austriece de a efectua ridicări în această zonă. Austriecii au început ridicările în 1855 (MGI 1859), imediat după ocupaţie (august 1854). A fost realizată o reţea de triangulaţie de ordinul I, conţinând 131 de puncte, axate în principal pe următoarele culoare:

• de-a lungul Dunării de la Porţile de Fier către Dobrogea;
• de-a lungul râului Olt;
• de-a lungul râului Dâmboviţa;
• de-a lungul râului Buzău.

Cel mai jos punct al localităţii Sf. Ana (Sîntana, la nord de Arad) situat pe teritoriul istoric al Ungariei şi fostul observator astronomic din vârful Dealul Sibiului (nord-vestul Sibiului, Transilvania) făceau parte, de asemenea, din reţeaua de ordinul I (Fig. 4), traversând estul Banatului şi zona Făgăraşului.

Figura 4. Rețeaua de triangulație realizată în urma ridicărilor topografice habsburgice în Valahia (1855-1857). Punctele de culoare neagră sunt de ordinul I iar cele de culoare albă de ordinul II.

Arealul din lungul Dunării conţine numeroase puncte din actuala Bulgarie (partea de sud a Dunării). Originea lor este incertă, autorul neavând nicio informaţie despre posibila extindere a ocupaţiei austriece în partea de sud.

Meridianul Ferro (Timár, 2007) şi elipsoidul Walbeck (a=6,376,896 m; f=1/302.78) au fost folosite la realizarea ridicărilor (MGI, 1859). Punctul astronomic Movila David (Φ=44º 32’ 20,53”; Λ=45º 0’ 3” la est de Ferro) a fost selectat ca şi punct fundamental (Fig. 6). Azimutul a fost stabilit utilizând punctul Păuna de la care punctul Movila David este în direcţia 256º 45’ 59.02” (MGI, 1859). Coordonatele punctelor sunt date cu o precizie de ordinul sutimilor de secundă (Fig. 6).

Figura 5. Textul original ce descrie punctul Movila Davis (MGI, 1859).

Figura 6. Lista cu punctele originale din arhiva vieneză (MGI, 1859). Altitudinea este dată în stînjeni vienezi.

Reţeaua a fost parţial completată cu un set de 337 de puncte de ordinul II. Anumite areale din zona măsurată au fost bine acoperite de către acestea (între Jiu şi Olt, în jurul Bucureştiului, între râurile Ialomiţa şi Buzău şi, de asemenea, de-a lungul culoarelor iniţiale, a se vedea Figura 4). Se poate presupune că sfârşitul războiului din Crimeea şi a ocupaţiei austriace au condus la abandonarea lucrărilor de întocmire a reţelei de ordinul II.

Comparând coordonatele punctelor din această reţea cu coordonatele lor actuale putem calcula parametrii de transformare globală dintre reţeaua Valahia şi WGS84. Coordonatele în sistemul actual ale Dealului Sibiului sunt cunoscute (Timár et al., 2008a; Timár et al., 2008b), coordonatele în sistemul cadastral habsburgic sunt date de Marek (1875), iar pentru datumul Hermannskogel au fost publicate de către MGI (1902). Coordonatele WGS84 pentru Clopotniţa Palatului Mitropoliei din Bucureşti pot fi foarte ușor citite folosind serviciul Google Maps. Calculând parametrii Molodenski pentru reţeaua de ordinul I pentru elipsoidul Walbeck, luând în considerare ondulaţiile geoidului din modelul EGM96 (NIMA, 1997), s-au obținut următoarele rezultatele:

punct	Dealul Sibiului	Clopotnița, Bucureşti	medie
dX (m)	+1331	+1304	+1317
dY (m)	+64	+83	+73
dZ (m)	+351	+364	+357

Aceste două puncte indică o bună corelaţie, demonstrând că reţeaua de triangulaţie a fost bine realizată. Eroarea medie a unghiurilor triunghiurilor utilizate este de cca. 1.5 secunde de arc (MGI, 1857), valoarea încadrîndu-se în ordinul de precizie dat de cele două puncte menționate mai sus.

Între 1855 şi 1857 nordul Moldovei a fost, de asemenea, ocupat de către trupele austriece. Oricum, până la întocmirea acestei lucrări autorul nu a găsit nici o ridicare topografică similară pentru Moldova în arhivele Institutului Militar Geografic Vienez.

Utilizarea ulterioară a datelor geodezice habsburgice la contrucția hărţilor româneşti şi austriece

Am încercat, de asemenea, să găsesc o corelaţie între această reţea de triangulaţie şi cele utilizate în hărţile româneşti Lambert-Cholesky la scara 1:20 000 (Bartos-Elekes şi al., 2007a; 2007b), dar nu au fost identificate rezultate relevante. Oricum, se poate presupune că datele geodezice habsburgice au fost folosite ulterior pentru hărţile româneşti în proiecţie Bonne, fapt ce reprezintă o bună premisă pentru cercetări viitoare. Imperiul Habsburgic a folosit coordonatele obţinute în urma ridicărilor efectuate pe teritoriul Vechii Românii (şi, de asemenea, pentru viitoarele reţele de triangulaţie din zona balcanică a Turciei) pentru hărţile la scara 1:200 000 şi pentru faimoasa serie 1:75 000.

Concluzii

Serviciul geodezic al armatei austriece a investit un însemnat volum de muncă în lucrările geodezice şi cartografice din Vechea Românie, activitățile desfășurîndu-se, în principal, în două etape. Prima etapă, în cea de-a doua jumătate a secolului XVIII în cadrul Primei Ridicări Topografice, iar apoi, în timpul războiului din Crimeea, în Oltenia, Muntenia şi nordul Dobrogei, dezvoltând prima reţea de triangulaţie de ordinul I de la graniţa transivăneană către Dunăre şi Marea Neagră. Reţeaua a fost dezvoltată folosind elipsoidul Walbeck, iar parametrii de transformare Molodensky sunt: dX=+1317 m; dY=+73 m; dZ=+357 m, eroarea fiind sub 20 de metri. Eroarea mică arată precizia ridicată a reţelei la momentul realizării acesteia. Lucrările austriece din Principatele Dunărene au precedat cea de-a doua campanie de ridicări topografice din Transilvania (sau asociate cu aceasta), oferind, poate, o bună resursă de informare pentru acele măsurători.

Mulţumiri

Autorul mulţumeşte Kriegsarchív of Österreichisches Staatsarchív (ÖStA), Viena şi, în mod special, Dr. Róbert Hermann, conducătorul delegaţiei ungare la acest institut, pentru posibilitatea de a studia documentaţia originală a ridicărilor topografice austriece. Foile de hartă ale Primei Ridicări Topografice au fost digitizate în cadrul proiectului comun al ÖstA şi al Arcanum Database Ltd., Budapesta, Ungaria.

Bibliografie

Bartos-Elekes Zs., Rus I., Constantinescu S., Crăciunescu V., Ovejanu I. (2007a): Románia topográfiai térképei Lambert-Cholesky vetületben (1916-1959). Geodézia és Kartográfia [Budapest] vol. 59(6), pp. 39-43.

Bartos-Elekes, Zs., Rus, I., Constantinescu, S., Crăciunescu, V., Ovejanu, I. (2007b): Topographic maps of Romania under Lambert-Cholesky projection system (1916-1959). Studii şi Cercetări, Seria Geologie-Geografie [Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud] vol. 12, pp. 161-168.

Dragomir, V. (1975): Evoluţia cartografiei românesti de-a lungul timpului. Terra [Bucureşti] vol. VII (XXVII), pp. 40-47.

Timár, G., Kovács, B., Bartos-Elekes, Zs., Păunescu, C. (2008b): The Dealul Sibiului base point of the Transylvanian surveys. Geographia Technica 3(1): 127-134.

Hofstätter, E. (1989): Beiträge zur Geschichte der österreichischen Landesaufnahmen, I. Teil, Bundesamt für Eich- und Vermessungwesen, Wien, 196 p.

Kretschmer, I., Dörflinger, J., Wawrik, F. (2004): Österreichische Kartographie. Wiener Schiften zur Geographie und Kartographie – Band 15. Institut für Geographie und Regionalforschung der Universität Wien, Wien, 318 p.

Marek J. (1875): Technische Anleitung zur Ausführung der trigonometrischen Operationen des Katasters, Magyar Királyi Állami Nyomda, Budapest, 397 p.

MGI, Militär-Geographische Institut (1859): Trigonometrische Vermessungen in der Wallachei, ansgeführt durch Offiziere des k.k. Ingenieur-Geografen Corps, in der Jahren 1855, 1856 und 1857. Manuscripts in the Kriegsarchív of Österreiche Staatsarchív, Wien, Archive IDs: Triangulierung 174 & 176.

MGI, Militär-Geographische Institut (1902): Die Ergebnisse der Triangulierungen des K. u. K. Militär-Geographischen Institutes, Band I-II. Druck der Kaiserlich-Königlichen Hof- und Staatsdruckerei, Wien, Abschnitt I.: Geodätische Coordinaten, pp. 1-122.

Mugnier, C. J. (2001): Grids & datums – România. Photogrammetric Engineering and Remote Sensing vol. 67, pp. 545 & 547-548.

NIMA, National Imagery and Mapping Agency, National Aeronautics and Space Administration GSFC (1997): WGS84 EGM96 (complete to degree and order 360) 1st Edition. NIMA-NASA GSFC, St. Louis, Missouri, USA.

Osachi-Costache, G. (2000): Principele hărţi ale Muntenei din perioada 1860-1980, cu privire specială, asupra Muscelului Argesului. In: Analea Unversitătii din Bucureşti-Geografie, 2000, pp. 133-141.

Timár, G. (2007): A ferrói kezdőmeridián. Geodézia és Kartográfia [Budapest] vol. 59(12), pp. 3-7.

Timár, G., Molnár, G., Székely, B., Biszak, S., Varja, J., Jankó, A. (2008a): Planurile celei de-a doua ridicări topografice şi varianta lor georeferenţiată. Revista de Geodezie, Cartografie şi Cadastru 17(1-2): 3-15.

Timár, G., Biszak, S., Molnár, G., Székely, B., Imecs, Z., Jankó, A. (2007): Digitized maps of the Habsburg Empire – First and Second Military Survey, Grossfürstenthum Siebenbürgen. DVD issue, Arcanum Adatbázis Kiadó, Budapest. ISBN 978-963-73746-0-9